Inspirație și recomandări pentru ultramaraton. Interviu cu Florin Ioniță

A prins gustul alergării acum 6 ani și de atunci și-a testat limitele în curse pe distanțe lungi, atât de șosea, cât și montane.

Este campion național la 12 ore de alergare, deținător al recordurilor României la 24 ore de alergare (225,987 km), 12 ore de alergare (128,610 km) și 100 km alergare (8h 21min 24sec) și câștigător al competiției de anduranță Ultrabalaton în 2016.

FLORIN IONIȚĂ, ultramaratonist parte din familia S24H, își propune obiective ambițioase și pentru 2019.

Te invităm să-ți iei doza de ultra-inspirație din interviul cu Florin!

Povestește-ne despre copilăria ta. Erai pasionat de alergare/ sport? Te-ai gândit vreodată să faci sport de performanță?

Copilăria mi-am petrecut-o la Brăila, mai puțtin vacanţele, când mergeam la Turcoaia, la bunicii din partea mamei. Nu pot spune că eram pasionat de alergare, însă îmi plăceau jocurile care implicau mişcare – fotbalul, prinsa, de-a v-aţi ascunselea. Iar la ţară, în vacanţe, eram tot timpul în curte, fugărind păsările și animalele din curte. Să fac sport de performanţă nu a fost în planurile mele, nici acum nu consider că ceea ce fac eu se numeşte sport de performanţă.

Când și cum a apărut alergarea în viața ta?

Spre finalul anului 2012 am citit articolul unui blogger, Adrian Soare, care povestea experiența primului maraton și toate senzațiile prin care a trecut – de la bucurie până la starea de rău și înapoi. M-a tentat să încerc, aşa că la 1 ianuarie 2013 am ieşit pentru prima dată la alergare în parcul IOR și mi-a plăcut atât de mult, încât nu m-am mai oprit.

Cum împaci alergarea cu jobul și viața personală?

Nu am un regim special la serviciu, toate antrenamentele le fac în timpul liber, în special noaptea spre dimineață, înainte de a merge la muncă. Familia s-a obişnuit cu ideea că alergarea este un capitol important în viaţa mea, aşa că nu am probleme din punctul acesta de vedere.

Care a fost cea mai dificilă competiție la care ai participat și de ce?

Au fost mai multe curse dificile – prima participare la ultramaratonul Ciucaş, prima participare la Ultrabalaton, dar cel mai greu de dus la capăt mi s–a părut Spartathlonul, din cauza crampelor cu care m–am luptat de la km 65, a frigului îndurat la partea de urcare pe munte şi a unei căderi psihice undeva pe la km 85. În acel moment, eu mă târam efectiv, abia mai reuşeam să stau în picioare, când, într–o maşină a organizatorilor a apărut soţia mea, care mi–a spus senină ceva de genul: “Stai liniştit, am pierdut actele, dar ne descurcăm noi!”

Ce îți spui în timpul unei curse când ți-e greu?

Atunci când îmi este greu, mă gândesc la motivele pentru care am ales să particip la cursă, la toate antrenamentele făcute, la ce rezultat vreau să obţin şi îmi spun că pot să merg mai departe.

Ce i-ai transmite cuiva care aleargă primul ultramaraton? Ce sfaturi i-ai da?

Cel mai important sfat pe care l-aş da cuiva care aleargă primul ultra este să nu plece ca la o cursă de viteză. Am văzut prea mulţi alergători care pleacă foarte tare şi, în scurt timp, sunt epuizaţi. Apoi i-aş sugera să nu încerce chestii noi, atât pe partea de alimentaţie, cât şi pe partea de echipament.

Ce planuri de alergare ai anul acesta? Care sunt obiectivele tale?

Pentru mine, principalele competiţii anul acesta sunt Campionatul naţional, respectiv Campionatul mondial de 24 de ore alergare. Obiectivul este să depăşesc borna de 240 de km parcurşi într–o astfel de cursă.